Martie 2021 este guvernata de energia numărului 8, deci de Saturn. Intre 17 decembrie 2020 si 7 martie 2023, Saturn se afla în Vărsător. Vărsătorul înseamnă Umanitatea, iar Saturn este considerat „arhitectul ceresc”, printre altele (el mai este denumit și „lordul karmei”, „stăpânul timpului”, „planeta sincerității”, plus alte denumiri, care de care mai vesele pentru unii și mai înspăimântătoare pentru alții). În plus, Saturn este și guvernatorul secundar al Vărsătorului, alături de zglobiul Uranus (aflat în prezent în Taur). Paradoxal, nu? La ce ne putem aștepta în următorii ani și, punctual, în martie 2021? La multă munca si disciplina, la șlefuirea propriei individualități, a propriului suflet. Vom deveni mai puternici, vom putea realiza singuri multe din câte ne propunem, vom trece peste obstacole, dar nu ne vom însingura. Vom fi mai toleranți și vom deveni mai apropiați de cei cu energii compatibile cu ale noastre.

Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Berbec – Este vizată casa prieteniei, așadar veți pune capăt unor relații în care nu va mai regăsiți. Nu va temeți ca veți rămâne singuri. În viața dvs. vor intra noi persoane, mai potrivite pentru dvs. Cu ele veți lega prietenii pe viața și tot cu ele puteți iniția proiecte de suflet, pe  care le-ați pus în așteptare de ani de zile. Dăruiți din energia dvs. unor persoane în nevoie, Universul vă va răsplăti.

Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Taur – Succes în cariera, însă doar pentru cei muncitori și care stau bine  cu răbdarea. Căpătați noi responsabilități și noi funcții. Succesul este sigur, dar vine încet. Totul este în funcție de harta natala, pentru unii nativi aspectele pot fi mai tensionate în planul carierei. Însa in Taur este și Uranus în tranzit, așadar, după așteptare și perseverenta, o schimbare poate veni brusc.

Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Gemeni – Va puteți continua sau aprofunda studiile, indiferent dacă a trecut multă vreme de când nu ați mai învățat ceva nou. În cazul în care călătoriți, deplasarea poate avea legătura tot cu educația. Colaborările cu străinătatea sunt bine aspectate, puteți începe contracte ce pot dura câțiva ani. Aceste contracte pot fi de afaceri, legate de educație sau de o relație personala ce poate duce la o viitoare căsătorie.

Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Rac – Atenție la banii pe care ii aveți în comun cu cineva, aici pot apărea probleme. Va trebui sa nu va mai bazați pe banii părinților, rudelor, soțului/ soției. Nu din cauza ca va certați cu aceste persoane, însă este posibil ca venitul lor să se diminueze, deci va trebui dvs. sa câștigați mai mult, prin munca proprie. Încercați sa nu va împrumutați, veți returna  datoria cu greutate.

Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Leu – Sunteți un familist, însă câteodată va place sa va impuneți. Depinde cum o faceți, pentru ca dacă nu aveți tact, sunteți în pericol sa rămâneți singur. La fel și în afaceri. Sunteți muncitor, aveți viziune de ansamblu și nu suportați mediocritatea. Însă, dacă nu procedați cu tact, s-ar putea sa pierdeți, chiar dacă aveți dreptate. Acum nu vor rezista decât relațiile bazate pe sinceritate și pe înțelegere.

Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Fecioara – De bine ce sunteți disciplinați la munca, veți deveni și mai disciplinați! Acest lucru poate atrage antipatia unor colegi mai „relaxati” și pot apărea probleme la locul de munca. Și, ca de obicei, totul se poate reflecta în starea de sănătate. Așadar, Universul va cere sa fiți foarte echilibrați și raționali. Dacă sunteți prost plătit și fără perspective la serviciu, căutați altceva, este o perioada buna pentru schimbări în acest domeniu.

Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Balanta – Este o perioada în care va maturizați în ceea ce privește relațiile cu partenerul și cu copiii – crește nivelul de responsabilitate. Nu confundați mândria cu demnitatea. Un hobby poate deveni o afacere profitabila, dacă treceți de la stadiul de joaca la stadiul de abordare serioasa a respectivului talent. S-ar putea sa aveți o limitare în ceea ce privește distracțiile și plecarea în vacanțe.

Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Scorpion – Este necesar sa faceți pace cu membrii familiei, indiferent ca ei sunt pe aceasta lume sau au trecut în lumea de dincolo. Nimeni nu este pur 100%, așa ca iertați și cereți-va iertare. Doar așa nu veți rămâne înțepenit în trecut și veți reuși sa progresați. Dacă aveți de moștenit un imobil sau un teren, le veți primi cu greu. La fel, dacă aveți în plan sa cumpărați o noua casa ori sa va mutați.

Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Săgetător – Veți călători mai puțin în interes de serviciu. Modul dvs. de gândire zglobiu va deveni mai serios, mai matur. O perioada buna pentru a învăța ceva nou, a dobândi noi cunoștințe certificate. Trebuie sa tratați studiul serios, pentru ca în curând el va face diferența intre cei care au un serviciu și câștiga bani și cei care stau pe tușă.

Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Capricorn – O perioada buna sa demarați o noua afacere. Dacă sunteți serioși, veți câștiga mai mulți bani prin munca proprie. Ca de obicei, este bine sa aveți răbdare, rezultatele nu vin imediat. Nu este vina dumneavoastră, nu aveți motive sa intrați în depresie. Trebuie doar sa aveți încredere ca mergeți pe drumul corect.

Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Vărsător – Și dvs. deveniți mai serioși și mai responsabili. Faceți ordine și schimbări în toate aspectele: modul în care arătați și va îmbrăcați, tinerea greutății sub control, ordine în relații (familie, copii, partener) și în viața profesională. Sunteți cei care pot face schimbări în orice domeniu al vieții doriți. Vor apărea obstacole, însă nu trebuie sa va abateți de la drumul pe care vi l-ați propus.

Pentru persoanele cu soarele natal sau ascendentul în Pești – Va simțit prizonier într-un aspect al vieții dvs. și asta va poate afecta sănătatea. Este o perioada de reflecție, în care este recomandat sa va conectați cu Sinele dvs. superior, pentru a vedea unde este un aspect pe care l-ați ascuns pana acum sub preș, pe care trebuie sa îl aduceți la lumina și sa îl corectați. Acum a venit vremea în care este necesar sa va priviți fricile în ochi, pentru a va elibera  de ele și pentru a evolua.

Teodora Gheorghevici

Sociolog pasionat de astrologie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trimite mesaj
Ai nevoie de ajutor?
Buna! Cu ce te ajut?